Vina ta🔁

Noaptea e atâta soare peste noi
Că n-am mai ațipit deloc de joi,
De când cearșaful meu stă șifonat
Și zilele parcă s-au micșorat.

Cafeaua de o vreme încoace
Are gust de ceai amestecat cu lapte;
Și dulciurile parcă nu-mi mai plac,
Și totul e aiurea, mă pierd prin tot ce fac.
Hainele acum le port pe dos
Și nici un gest de al meu parcă nu are rost,
Am renunțat definitiv să mă machiez
Și-am încetat ca să mă mai stresez.
Și totuși parcă nu-mi mai e bine
De când te știu departe-așa de mine
Și n-am găsit niciun motiv,
Când tot e prea banal, e relativ

Acum plouă neîncetat,
Iar eu aș vrea să-ți spun ceva, dar tac
Și totul e atât de ciudat,
E vina ta că lumea mea e dată peste cap.

Dor

Mi-e dor de tine când e noapte
Mi-e dor de două vieți și jumătate
Mi-e dor de când răsare luna
Și până stelele își împletesc cununa
Mi-e-atât de dor de noi din totdeauna…
Mi-e dor de răsărit în doi
Când împărțeam tot ce aveam… la noi
Mi-e dor când soarele vrea să răsară
Mi-e dor să-ți pregătesc cafea amară
Mi-e dor de diminețile târzii
Mi-e-atât de dor și tu nu vii…

Dependențe

Atâtea apusuri de soare
Grele s-au scurs peste noi,
Dar nici unul din ele
Nu mi te-a adus înapoi;

Atâtea dimineți printre perne
Am petrecut somnoroasă apoi,
Când tu te plimbai alene pe gene
Și coborai pe umerii-mi goi.

Goi de- ntristare și albi de dorință
Tremurau când îi atingeai apăsat
Deveneau copiii tăi năzdrăvani
Pe care-i certai încordat.

Doar noi

Întinde-mi mâna,
Să o cuprind și să reușesc
Să-mi amintesc că exist
Într-o lume în care am uitat să trăiasc.
Într-o lume făurită din bani, nu din lut
Să ne mai salveze de noi
Iubirea n-a vrut;
Într-o lume în care avem atâtea nevoi
Am rămas singuri în doi…

Zboruri

Hai să fim, să ne iubim,
Să nu mai răscolim trecuturi;
Să mă săruți adânc, sublim,
Să ne ocolească în zbor lin mii de fluturi.

Le-am rupt din aripi și din trup,
Să ne ierte în dragostea noastră;
Iubirea nebună nu lasă cunună
De stele sau raze de lună…

Am îngropat trupurile lor într-o joi,
Cădeau pe obrajii mei râuri de ploi,
Am pus pământ peste sicrie de dorință,
Am omagiat întreaga lor ființă;
Am înlănțuit cu trandafiri amintirile-n doi
Și-am plecat lăsând lumea-napoi…

Alte cești de ceai

După o pauză mai lungă, de refacere, ceaiul s-a cam răcit. Cu bucuria unui copil mare care citește, scrie si trăieste povești, voiam să vă anunț triumfator că am găsit alte arome noi. Unele poate, poate sunt vechi, de prin suflet adunate, dar cred și sper că voi putea să reaprind focul și să încălzesc ceaiul. Vă las pe voi să le descoperiți.

Toate cele bune, MissChocolate

Nu doar de I Decembrie

ROMÂNIA, fiii tăi te vor frumoasă!

Dă-le, draga mea, aripi să zboare și să-ți cutreiere pământurile! Dă-le curaj să înfrunte prejudecățile și nu le lua speranțele, nu le judeca și nu le îngrădi visurile, colorează-le văzduhurile, dar mai important ca toate, nu le tăia rădăcinile și nu le îngropa motivele să se întoarcă ACASĂ! 🇦🇩

Is just theory

Tu lasă lumea sa vorbească, dar n-o lăsa să te oprească! 

Destinatar

…(a) mea,

 Știu doar că îmi doresc să se termine odată, să nu mai ascund emoții sub numeroasele straturi de piele, să nu-mi mai văd reflexia unui suflet încolțit, obosit, care nu mai vrea sa fuzioneze cu niciunul din gândurile mele. Sângele meu a devenit o mare roșiatică, ce a luat în largul ei și ultimele rezerve de încredere. A adus pe valuri haos, pe care l-a prefăcut în nisipul​ fierbinte în care mă tot afund. Il mai sting adesea cu câte o lacrimă, dar se pierde și ea și pierdută rămâne. 

De trăit, nu știu cum să mai trăiesc acest sfârșit. Mă izbesc de realitate, dar lumea îmi pare încă un univers ireal. 

Nu e cu drag, o altă parte din mine. 

(I)

There is a world

Azi îmi e mai dor ca niciodată! Poate că afară strălucește soarele, dar nicicând nu o să-mi pară la fel de cald cum e pe malul tău.  E lumină albă​, dar nicio umbră nu-ți mai reflectă valul înspumat. Nu sunt nici pescăruși, nu mai am nici scoici în pantofi și nici urmele de bronz nu mai sunt…Azi îmi amintesc cât de adâncă e „marea adâncă”, câte picături sărate mi s-au jucat prin păr și-mi pare că-i așa de-ndepartată casa lor. Caut nisipul​ fin și curentul cald, dar găsesc numai ciment rece și urmele de brumă de prin flori. „O fărâmă mi-a rămas din tine, din strălucirea albastră a ochiilor tăi și din țărmul tău îndepărtat.”

– Poate că nu știu eu pe unde sa te caut. –