Azi îmi e mai dor ca niciodată! Poate că afară strălucește soarele, dar nicicând nu o să-mi pară la fel de cald cum e pe malul tău. E lumină albă, dar nicio umbră nu-ți mai reflectă valul înspumat. Nu sunt nici pescăruși, nu mai am nici scoici în pantofi și nici urmele de bronz nu mai sunt…Azi îmi amintesc cât de adâncă e „marea adâncă”, câte picături sărate mi s-au jucat prin păr și-mi pare că-i așa de-ndepartată casa lor. Caut nisipul fin și curentul cald, dar găsesc numai ciment rece și urmele de brumă de prin flori. „O fărâmă mi-a rămas din tine, din strălucirea albastră a ochiilor tăi și din țărmul tău îndepărtat.”
– Poate că nu știu eu pe unde sa te caut. –
CeaiulDeVise 