E cald 

Nu vă supărați, vă rog. Azi am luat soarele de pe cer și mi l-am înrămat in suflet -de teamă să nu dispară, l-am înlănțuit cu zâmbete și dulcegării-. Nu prea mai verific cât e ceasul, nu-mi mai pasă dacă azi plouă și mă ud, dacă bate vântul sau e frig. E dimineață devreme, e seară caldă sau e noapte neagră. Miroase a muguri de cireș, a portocale sau a cafea. Amănunte. Prea multe amănunte. La mine e cald, la voi? 

Anunțuri

Păzea că vine! 

Te întrebi și tu cine vine, nu-i așa? Nu ești pregătit nici tu? Soarele e în dilemă, strălucește sfios și cred că nici el nu prea e la curent cu veștile. Nu ai avut timp să îți faci ordine prin dulapuri, nici să greblezi sau să te aranjezi. La geam bâzâie nesigură o muscă, e în convalescență. A început să miroase a flori proaspete, poate prematur rupte de rădăcinile lor.

Ceasul tău s-a stricat, ți-ai ratat cafeaua de dimineață. Ai pierdut autobuzul și ți-ai uitat telefonul acasă. Ai luat-o la pas, pe bulevard. Te-a claxonat energic un șofer.

„- Păzea că vine!”

– Cum?! Cine să vină?

– Primăvara vine!” 

Tu ești pregătită s-o primești? 

Ce mai faci? 

Tu ce faci azi, când primăvara, atât de omagiată in cuvinte și prin suflete, îți bate întârziată la fereastră? Ce te-ai hotărât să simți când deschizi geamul ca să o vezi mai bine, să îți amintești imaginea ei uitată prin nămeți?  Vântul,cam nervos, îți înfioară urmele de vise și de somn de pe gene și de pe buzele uscate.În așternuturile patului încă nefăcut se mai ascund de lumina dimineții târzii câteva urme de-ntuneric. Tu ce faci azi? 

„Mă..”

Ți se pare frumos ce faci?

Că mă sucești, mă răscolești

 M-arunci in nori, noroi 

Mă strigi apoi cu glas de ploi

Mă uiți, mă scrii, mă recitești

Mi-e trist, ciudat, mi-e nefiresc

Și n-aș mai vrea acum să cresc..

Povești de pe raft 

Timpul curge repede-prin văi întortocheate și întunecate, prin raze de soare și reflexiile obosite de lună-. Mi-e milă de oamenii care nu citesc cărți. Ei nu știu că pierd șansa de a trăi o viață în plus. Aceia nu știu ce înseamnă să călătorești fara să plătești, fără să fie nevoie să cari bagaje și griji după tine. Cred…că nici nu prea visează. Nu sunt încă sigură, dar puțini dintre ei poate știu cum se simte parfumul cărților vechi, parfum care nu are etichetă cu preț. Poate le e totuși cunoscută acea pernă tare și groasă, cu coperți late, pe care adormi biruit de oboseală. Plus că nu te mai întrerupe nicio pauza și reclama publicitară.

Acum, va rog sa mă scuzați. Am de terminat un volum început aseară. Toate bune!

„?”

Hei și ție! Cine ești, aduci și vești? Ce mai faci? Cum mai ești? Ce mai cânți, ce mănânci? Ce mai minți, ce mai simți? Ce îmi spui, ce mă rogi? Cum?! N-auzi și nu mă vezi?! Ce mai crezi? Cine ești? Tu chiar exiști? 

Mă lăsați?

Mai lăsați-mă puțin să visez înainte să adorm, să înot în valuri de amintiri și să desenez stângaci pe geamul aburit. Mai vreau sa privesc încă puțin umbrele mișcătoare și negre, să mă joc cu ultimele raze de soare amorțit care se-ascund copilărește printre draperiile camerei mele. Vreau să mă pierd iar și iar printre rândurile cărților vechi. Să mai ascult doar o dată (poate de două ori) acordurile inimii tale, să-mi mai colinzi pentru ultima oară potecile minții cu pașii tăi grei, apăsați. Vreau doar să mai aud inca puțin ecoul unui „bună seara” ucis de singurătate, printre atâtea cuvinte și fraze aglomerate.