La mulți ani vouă, flori frumoase! Ziua noastră, a voastră, a tuturor trebuie să fie în fiecare zi! Bucurați-vă de zâmbete, de soare (care încă se ascunde prin nori), de oamenii frumoși pe care îi aveți în brațe, în inimă și în suflet! Nu mai zăboviți și trăiți din plin! Toate bune! 💗
Nu ai idee „câte flori cad într-o zi”. Ele cad iarna, toamna, cad în noaptea neagră, in zile cu ploi sau cu lumină; nu cad numai acum, rupte de pe crengi subțiri. Nu mai e primăvară spectaculoasă…sau poate noi nu mai simțim.
Am petale la geam, petale prin casă, prin păr și cred că și prin buzunare. E un contrast strident, blonav. E mâna unui pictor introvertit, orb de lumină, și-s rândurile unui poet pierdut în metafore și figuri de stil, „asezonate” ocazional cu hiperbole. Se numește „artă” această creație. Alții îi spun primăvară.
„Trebuie să urci foarte sus dacă vrei să poți să vezi departe.” Trebuie să fii îndrăzneață și hotărâtă. Dacă doar aștepți momentul potrivit o să ți-l fure altcineva care aleargă după el (nu că ar fi prima oară când se întâmpla asta). De multe ori e despre comparații, rivali și despre interese. Astăzi sper să fie despre noi, idei și vise. Am o singura problemă: drumul de la „a spera” până la „a realiza” e lung, pustiu și n-a mai fost reparat după zăpezile și ploile trecute.
Dragă MAMĂ, ești minunată! Nu doar azi, când toți își aduc aminte de femei, nu doar când e soare afară și-ți luminează chipul. Să știi că ești cea mai frumoasă atunci când ești obosită, când miroși a tocăniță cu un ușor iz de parfum(J’adore Paris,cred MAMĂ, că e preferatul tău); dar și atunci când ai ruj roșu și aprins de dragoste pe buze, când râzi copilărește și pielea din jurul ochilor ți se strânge în riduri moi, atât de fine..
Să mă ierți că uit să-ți mulțumesc mai des! Te iubesc, MAMĂ, dar nu doar azi!
Nu vă supărați, vă rog. Azi am luat soarele de pe cer și mi l-am înrămat in suflet -de teamă să nu dispară, l-am înlănțuit cu zâmbete și dulcegării-. Nu prea mai verific cât e ceasul, nu-mi mai pasă dacă azi plouă și mă ud, dacă bate vântul sau e frig. E dimineață devreme, e seară caldă sau e noapte neagră. Miroase a muguri de cireș, a portocale sau a cafea. Amănunte. Prea multe amănunte. La mine e cald, la voi?
Te întrebi și tu cine vine, nu-i așa? Nu ești pregătit nici tu? Soarele e în dilemă, strălucește sfios și cred că nici el nu prea e la curent cu veștile. Nu ai avut timp să îți faci ordine prin dulapuri, nici să greblezi sau să te aranjezi. La geam bâzâie nesigură o muscă, e în convalescență. A început să miroase a flori proaspete, poate prematur rupte de rădăcinile lor.
Ceasul tău s-a stricat, ți-ai ratat cafeaua de dimineață. Ai pierdut autobuzul și ți-ai uitat telefonul acasă. Ai luat-o la pas, pe bulevard. Te-a claxonat energic un șofer.
„- Păzea că vine!”
– Cum?! Cine să vină?
– Primăvara vine!”
Tu ești pregătită s-o primești?
Tu ce faci azi, când primăvara, atât de omagiată in cuvinte și prin suflete, îți bate întârziată la fereastră? Ce te-ai hotărât să simți când deschizi geamul ca să o vezi mai bine, să îți amintești imaginea ei uitată prin nămeți? Vântul,cam nervos, îți înfioară urmele de vise și de somn de pe gene și de pe buzele uscate.În așternuturile patului încă nefăcut se mai ascund de lumina dimineții târzii câteva urme de-ntuneric. Tu ce faci azi?
Ți se pare frumos ce faci?
Că mă sucești, mă răscolești
M-arunci in nori, noroi
Mă strigi apoi cu glas de ploi
Mă uiți, mă scrii, mă recitești
Mi-e trist, ciudat, mi-e nefiresc
Și n-aș mai vrea acum să cresc..
Timpul curge repede-prin văi întortocheate și întunecate, prin raze de soare și reflexiile obosite de lună-. Mi-e milă de oamenii care nu citesc cărți. Ei nu știu că pierd șansa de a trăi o viață în plus. Aceia nu știu ce înseamnă să călătorești fara să plătești, fără să fie nevoie să cari bagaje și griji după tine. Cred…că nici nu prea visează. Nu sunt încă sigură, dar puțini dintre ei poate știu cum se simte parfumul cărților vechi, parfum care nu are etichetă cu preț. Poate le e totuși cunoscută acea pernă tare și groasă, cu coperți late, pe care adormi biruit de oboseală. Plus că nu te mai întrerupe nicio pauza și reclama publicitară.
Acum, va rog sa mă scuzați. Am de terminat un volum început aseară. Toate bune!
Hei și ție! Cine ești, aduci și vești? Ce mai faci? Cum mai ești? Ce mai cânți, ce mănânci? Ce mai minți, ce mai simți? Ce îmi spui, ce mă rogi? Cum?! N-auzi și nu mă vezi?! Ce mai crezi? Cine ești? Tu chiar exiști?
CeaiulDeVise 