Dependențe

Atâtea apusuri de soare
Grele s-au scurs peste noi,
Dar nici unul din ele
Nu mi te-a adus înapoi;

Atâtea dimineți printre perne
Am petrecut somnoroasă apoi,
Când tu te plimbai alene pe gene
Și coborai pe umerii-mi goi.

Goi de- ntristare și albi de dorință
Tremurau când îi atingeai apăsat
Deveneau copiii tăi năzdrăvani
Pe care-i certai încordat.

Reclame

Doar noi

Întinde-mi mâna,
Să o cuprind și să reușesc
Să-mi amintesc că exist
Într-o lume în care am uitat să trăiasc.
Într-o lume făurită din bani, nu din lut
Să ne mai salveze de noi
Iubirea n-a vrut;
Într-o lume în care avem atâtea nevoi
Am rămas singuri în doi…

Zboruri

Hai să fim, să ne iubim,
Să nu mai răscolim trecuturi;
Să mă săruți adânc, sublim,
Să ne ocolească în zbor lin mii de fluturi.

Le-am rupt din aripi și din trup,
Să ne ierte în dragostea noastră;
Iubirea nebună nu lasă cunună
De stele sau raze de lună…

Am îngropat trupurile lor într-o joi,
Cădeau pe obrajii mei râuri de ploi,
Am pus pământ peste sicrie de dorință,
Am omagiat întreaga lor ființă;
Am înlănțuit cu trandafiri amintirile-n doi
Și-am plecat lăsând lumea-napoi…

Alte cești de ceai

După o pauză mai lungă, de refacere, ceaiul s-a cam răcit. Cu bucuria unui copil mare care citește, scrie si trăieste povești, voiam să vă anunț triumfator că am găsit alte arome noi. Unele poate, poate sunt vechi, de prin suflet adunate, dar cred și sper că voi putea să reaprind focul și să încălzesc ceaiul. Vă las pe voi să le descoperiți.

Toate cele bune, MissChocolate

Nu doar de I Decembrie

ROMÂNIA, fiii tăi te vor frumoasă!

Dă-le, draga mea, aripi să zboare și să-ți cutreiere pământurile! Dă-le curaj să înfrunte prejudecățile și nu le lua speranțele, nu le judeca și nu le îngrădi visurile, colorează-le văzduhurile, dar mai important ca toate, nu le tăia rădăcinile și nu le îngropa motivele să se întoarcă ACASĂ! 🇦🇩

Destinatar

…(a) mea,

 Știu doar că îmi doresc să se termine odată, să nu mai ascund emoții sub numeroasele straturi de piele, să nu-mi mai văd reflexia unui suflet încolțit, obosit, care nu mai vrea sa fuzioneze cu niciunul din gândurile mele. Sângele meu a devenit o mare roșiatică, ce a luat în largul ei și ultimele rezerve de încredere. A adus pe valuri haos, pe care l-a prefăcut în nisipul​ fierbinte în care mă tot afund. Il mai sting adesea cu câte o lacrimă, dar se pierde și ea și pierdută rămâne. 

De trăit, nu știu cum să mai trăiesc acest sfârșit. Mă izbesc de realitate, dar lumea îmi pare încă un univers ireal. 

Nu e cu drag, o altă parte din mine. 

(I)